Cel mai rapid om de pe planetă, jamaicanul Usain Bolt, a declarat că "imaginea atletismului a fost pătată de Justin Gatlin, Tim Montgomery sau Marion Jones, cu toții niște așa-ziși studenți ai unor universități americane de la care au primit grămezi de bani".
În continuare, Bolt a remarcat că singurul jamaican prins vreodată dopat a fost Ben Johnson, "dar acesta era, deja, cetățean canadian", a tinut acesta să precizeze.
Chestionat asupra felului în care va celebra câștigarea unei eventuale medalii de aur, omul care deține cea mai bună performanță mondială la suta de metri plat, a precizat că se va cățăra pe Muntele Albastru, cel mai înalt din țara sa (2200 de metri altitudine).
"E pariul cu antrenorul meu", a încheiat atletul din insula romului.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER